Prima pauza

 Buna dimineața, 

Ne-am trezit oarecum odihniti desi am dormit in cel mai ingust pat (pentru 2 adulti si un bebe) pe care mi-l pot aminti de dupa cel din trenul de noapte de la Assuan la Cairo din urma cu multi ani. No breakfast, no treatment, direct spalat, bagaje si la masina. E ultima zi pe drum si vrem sa ajungem "devreme" la destinatie. Plecam pe la 8.20 (parca) iar prima oprire, benzinarieee.

Juicy juice

Da, o fi fost patria OMV dar, razboiul, inflatia, etc samd au hotarat ca un 2.4 euro litrul este corect. Bine ca nu am rezervorul mare. Da, chiar nu-l areeee 🎵🎶

70 Euro pentru astazi si plecam mai departe. 

In 15 min ne oprim din nou pentru micul dejun on the road, tratament si un schimb de scutec spontan. Ne oprim la umbra unui TIR intrucat, din ce am observat, de indata ce intrii in Germania, popasurile, spatiile de odihna pe autostrazi nu numai ca devin mai rare dar sunt si mai... deschise. Aici nu mai aveam copacii, mesele de picnic, spatiile separate de parcare a autoturismelor vs autocare si tiruri. All good! Terminam si, pilot automat mai departe. Traseul merge o mare parte din timp in Germania, apoi coboara pe sub München si reintra pentru scurt timp in Austria pentru ca dupa cativa km (maxim 20) sa intre in final in Elvetia. La grantia cu Germania, spre sensul de intrare (adica cel opus) o mega coada. Cred ca de minim 10km. Politie multa, tot traficul era deviat printr-un popas unde, din ce am reusit sa vad din mers, se verifica fiecare masina (posibil ceva legat de certificatele de vaccinare din ce am auzit la radio). Ne-am bucurat ca nu era cazul si pe sensul nostru si, am intrat in Elvetia in sfarsit printr-un drum (sugerat de Waze/Google) extrem de ingust, printr-un fel de mlastina din sudul lacului Obersee (am pus link pentru ca nu stiam cum se numeste desigur pe dinafara). Punctul de frontiera era un fel de arcada peste drumul cu 2 benzi (cum e statia de taxare de la Cernavoda) unde o duba cu numere de Satu Mare era golita de pasageri si sarsanalele tip punga Ikea si de, culmea, multe biciclete. 🚲 Da' ce-am facut șefu'? Bine ca erau ocupati vamesii, nu ne-a bagat nimeni in seama, nici n-am oprit. Pasapoartele la loc in bagaj si da-i cu a 2'a.  (apropo, acum vad ca au langa vama o zona care se numeste In șanț   :))  

 

Problema a fost ca, desi fizic nu eram in Elvetia, telefoanele se hotarasera cu ceva vreme buna inainte sa se cupleze la reteaua elvetiana astfel ca tot traficul de date facut de navigatie a fost la un mirific 3 euro/mb. Ne-am prins tarziu cand am oprit abia in prima benzinarie sa luam vigneta (se da minim pana la finalul anului in curs si e parca 20 sau 40 chf deci cam tzeapa daca vii spre final de an cu masina si vrei sa mergi pe autostrazi). Meh. O vigneta si 2 cola va rog. Cafea nu am avut rabdare sa stau la coada (erau vreo 4-5 orientalo-mijlocii la aparat, probabil suedezi ceva :) ). Am plecat mai departe, limita de viteza 120, frumos, civilizat. Drumul desi in total in Elvetia aveam 1h si 20' de mers, parca nu se mai termina. Era din ce in ce mai cald iar in oglinda vedeam parca cu fiecare 10 minute trecute cum R se molesteste si mai tare, nu mai interactiona, nu mai vroia sa iasa din scaunul de masina si sa se plimbe pe bancheta, nu se mai uita pe geam era din ce in ce mai tacut. Flashbackuri peste flashbackuri de cand fugisem cu el la spital aproape lesinat cand era mai mic.. Tatiiii, ia uite pe geam, ia uite aici masinuta asta.. nimic. Pana la urma a adormit la Alex in brate. Mai aveam 20 min. Eram pe un drum national, comunal as putea spune pentru ca se mergea cu 70 maxim. Teoretic pentru ca decapotabila din fata avea alte planuri. Pentru ei era o zi de sambata frumoasa de vara ce trebuia savurata. Pentru mine era total opus. Nu am putut sa il depasesc pana aproape de destinatie. Era foarte cald afara, pe bord imi arata 36' iar aerul mergea dar, fix pix. 

 

Thank God! Am ajuns, am oprit ca sa intram in parcare (trebuia sa sunam sa se deschida o usa) si atunci s-a trezit si Rares. Bucurie maxima! Cele 3 zile de alergatura s-au terminat. 

Cum am intrat la nasi in casa am simtit o usurare. Nu mai eram singuri. Ultima data cand fusesem acolo era inainte de a se naste R. Totul parea la fel, neschimbat pentru ei. Noi total diferiti. 

Următoarele 3 zile au fost liniștite. M-am simțit ca in concediu. Am baut chiar si o bere :)) Totul a fost mai mult decat minunat. Am fost la plimbare cu ei prin zona. Un satuc linistit de langa Zürich. Rares a experimentat pentru prima data interactiunea cu un alt copil  (multa lume nu realizeaza cate limitari si bariere a trebuit sa punem intre noi si lumea exterioara pentru a-l proteja si ce inseamna asta cu adevarat). Miercurea ce urma (noi ajungand sambata in Elvetia) trebuia sa fiu in Germania pentru a prelua apartamentul. Dupa receptie, trebuiau sa vina camioanele cu mobila din Romania, mobila de la Ikea, electrocasnicele, masina de spalat rufe si uscatorul siiii sa inceapa montajul. Totul trebuia terminat pana duminica dupa amiaza cand trebuia sa ma intorc in Elvetia sa ii iau si sa inceapa totul cu adevarat. Luni eram programati la doctor in Nürnberg pentru ca marti sa mergem la clinica principala in Würzburg  (alta mega poveste).

Jucaria e jucarie indiferent de culoare

Purple flowers!

Umeaza in zilele urmatoare sa continui povestea despre cum am ajuns sa urasc Ikea, BOR-mașinile, cum am stat o zi fara sa mananc si sa beau nimic, cum lucrurile au luat o intorsatura urata imediat ce nu am mai fost alaturi de ei, cum era sa adorm la volan de 2 ori pe autostrada (singur in masina fiind) si cum se simte redespartirea de parinti la 1800 km de casa. Dupa, si restul 🔜

Salutare tuturor!

Buna ziua Dragii mei, 

M-am tot gândit cum sa fac sa va mai dau de veste despre cum sunt/suntem, cum sa va tin la curent, mai ales ca v-am promis un newsletter atunci cand ma liniștesc. 

Sa va dau mail ar fi fost prea monoton, ar fi ajuns in spam poate, nu as fi putut sa va arat poze/filmulețe plus ca, o data trimis mailul, daca voiam sa adaug ceva ar fi însemnat sa trimit un mesaj nou si tot așa, numai dezavantaje. 

Aici, sub forma unui fel de jurnal, blog, profit de faptul ca inca nu este restrictionat accesul (de la birou) si va pot da de veste despre mine. Stiu si sunt convins ca nu intereseaza pe toata lumea, lucru perfect normal, de aceea, viitoarele postari pot fi accesate doar daca doriti. De la birou, de acasa, de pe mobil, asa reusesc sa ajung la voi, colegi si prieteni dragi. 

Inca un aspect, "aducerea la zi" va dura ceva intrucat am timp efectiv numai seara sa scriu, seara insemnand dupa ora 23.00 iar cele ce urmeaza mi-au luat cateva zile sa le pun pe foaie/ecran. 

Sper din suflet ca sunteti bine cu totii, iar varianta scurta pentru mine este ca sunt ok!

Cand aveti timp de citit, va astept in paginile ce urmeaza, sa va povestesc despre aventura noastra de pana acum.

16 Iunie 2022

Ora 6.30 - suna alarma. Ma trezesc, mașina este pregătită de seara. Am dormit cam 4 ore jumătate, este ok, în ton cu ultimele săptămâni. Totul este impachetat. Ce nu am reusit sa punem in cutii sau sa ambalam in plastice si saci va fi strans de tatal meu si pus in camioanele ce vor sosi in cateva zile.

Nu simt oboseala doar putina panica. In cateva momente, desi inca nu realizez, vom lasa in urma majoritatea a ce inseamna viata asa cum o stiam si cum o traisem in ultimii 40 de ani, prieteni, parinti, colegi, rutine, locuri familiare, obiceiuri, tot. Multa lume nu realizeaza ce sentimente poti experimenta, ca o disparitie a ta din viata tuturor a celor cunoscuti si, reciproc. Imaginati-va, astazi, dupa ce ajungeti acasa, dupa ce terminati ziua cu bine, va asezati in pat si in cateva ore, totul dispare. Ma rog, sa revenim :), pe parcurs voi mai devia de la mesajul principal, poate asa sa pot transmite o mica parte din cele pe care le simt.

Ma pregatesc, cobor la masina restul bagajelor, revin si intru in camera sa ii trezesc, Rares inca doarme. Alexandra vegheaza, nu cred ca a dormit mai mult de jumatate din cat am dormit eu. Se pregateste si ea, il ia cu grija pe Rares din pat, mi-l da in brate, se trezeste, se uita la mine si se culca la loc. Este in siguranta. Alexandra strange lenjeria de pe pat, o punem in geanta pe care o luam cu noi si ne indreptam spre usa.

Ati facut vreodata ceva si sa va ganditi, nu, sa aveti certitudinea ca este ultima data cand faceti acel lucru in viata voastra? Mergeti la bucatarie sa luati un pahar de apa, este ok, este atat de banal incat simtiti ca o veti mai face de nenumarate ori. Nimic special. Nu. Desi am o vorba, ca in ultimii 5 ani am trait 5 vieti diferite, in timp ce paseam spre usa alaturi de ei am simtit ca ma transpun in urmatoarea.

Am deschis usa, ei au iesit, am pus geanta pe umar, am mai aruncat o privire in jur inspre locul in care ne facusem casa noastra. Era gol. Am inchis ochii, m-am intors, am pasit peste prag si am inchis usa. Prima respiratie in viitor. Nu ma mai gandeam la nimic.

 Am urcat cu totii in masina, am deschis usa la garaj si, din nou, pentru ultima data, am plecat. Avem de parcurs 1800 km aproximativ, nu mergem direct in Germania, trebuie sa ii las la nasii nostri in Elvetia. In Germania inca nu este nimic. Apartamentul inchiriat nu este mobilat. Planul este, pentru a nu-l obosi pe Rares, sa mergem in prima zi pana la Arad, a doua zi pana in Austira (am gasit cazare la Linz, cvasi la ½ distantei dintre Arad si nasi) iar duminica sa ajungem la destinatie. Waze aproximeaza cam 7-8h de condus pe zi, daca totul merge bine. 

Prima oprire o facem la OMV pe autostrada (parca km 50). Trebuie sa ii facem tratamentul de dimineata lui Rares, este aproape ora 9. Am cumparat invertor, il cuplam la bricheta, totul merge ok. Dupa ce terminam, mancam ceva si pornim mai deprate. Deja caldura incepe sa se simta.

Reușim sa mergerm intins pana la iesirea de pe Valea Oltului, la MOL, imi iau 3 sandvisuri, cafea (extrem de proasta), apa, suc, plecam mai departe. Pana acum am reusit sa gestionam ok timpul. Ajungem, dupa cum zice nenea Ueiz la 16.30 la Arad. 

In timp ce ne apropiam (dupa ce am iesit din benzinaire unde mi-am amintit ca daca faceam stanga ajungeam la Fantanita Haiducului…) de intrarea pe autostrada, m-am uitat in oglinda si am vazut muntii cum raman in spate. Asa cum se vad cand vii dinspre Sibiu spre Bucuresti, tabloul acela, reprezinta una dintre imaginile si amintirile mele cele mai dragi. De fiecare data cand reveneam din vacanta din Bihor si ieseam din Sibiu, pana sa intram pe Valea Oltului, nu ma mai saturam de admirat acel peisaj. Acum vazandu-l in sens invers, am simtit ceva in piept. 

Media in Romania se confirma a nu trece de 60 km/h. La ora 15, Rares este in urma cu masa deja asa ca oprim pe autostrada, intr-un popas (nu stiu cum se cheama,, parcare, spatiu de servicii?) si mancam. 

Dupa 30 min reusim sa plecam mai departe. Ajungem la Arad cu bine, ne cazam. Apartamentul este la et. 3. Nu este lift. Dupa ce urcam bagajele necesare si constatam ca Rares nu are de gand sa “intre la garaj” de la ora 18, ne hotaram sa mergem in oras sa vizitam (nu mai fusesem niciodata) centrul vechi. E frumos, am gasit si OTP 😋 

Ne-am intros la cazare, ne-am pregatit si am mancat de seara si, ne-am pus la incarcat. Maine Austria.

Ora 6.40. Impachetam repede, ne îmbrăcam si plecam. Nu stiu cum am facut sa bag totul la loc in portbagaj. Am plecat. La 7.20 (dupa ce am alimentat pentru o ultima data din Romania) am ajuns in vama (si dupa ce am gresit bifurcatia spre vama ieșind de pe autostrada aiurea, ca un fel de ramas bun). Era liber, aveam doar 8 masini in fata si in aproximativ 20 min am trecut. Doar la partea un-gara (nu o gara 😁 ) s-au uitat la pașapoarte sumar si ne-a facut semn sa mergem. Am oprit in parcarea de dupa vama unde R si-a primit tratamentul si masa de dimineata iar eu am luat vigneta de HU si Austria. Quick tip: nu opriti aici pe dreapta, mai mergeti 2km pe autostrada si intrati in benzinarie si cumparati de acolo. E mai ieftin :) Nu spun cu cat m-am ars dar, trust me.

Continuam spre Budapesta. Drumul este monoton, mai ascultam muzica, mai dormim putin (nu eu, clar) si asa ajungem sa trecem si de capitala vecina. Cum benzina se apropia de sfarsit am facut primul popas de dupa cel de dimineata, unde am alimentat si am tradus cu google translate anuntul de la pompa care avertiza turistii ca pretul preferential la combustibil este exclusiv pentru localnici. Mno. Am plecat, dupa 1h am facut iarasi popas de masa (era deja aproape ora 14). 

Linz a fost destinatia finala pentru ziua aceasta. Aici am gasit o cazare foarte ok si ca pret si ca aspect (noi cautam cazari cat mai curate cu bucatarie in camera, din princina necesitatilor). Parcarea nu a fost inclusa dar.. whatever. Pentru ca am ajuns destul de devreme (cred ca in jur de ora 17) am iesit putin si la plimbare in zona. Prima plimbare a noastra intr-o tara straina.

Daca cineva mi-ar fi spus in urma cu un an.. tare bine ar fi fost, tare bine mi-ar fi facut. Oricum nu l-as fi crezut dar... :)

Pentru prima data in foarte mult timp ne-am simtit linistiti. Nu pot descrie sentimentul dar, o seninatate ne-a cuprins pe amandoi, o senzatie de siguranta. Am intrat cu totii intr-o catedrala iar R a descoperit prima data ce inseamna "ecou". A tras cateva chiuieli... mama mama. Era aproape ora inchiderii asa ca nu ne-a bagat nimeni in seama, mai ales ca eram noi si un cuplu de asiatici inauntru. Ne-am intors apoi in camera, am pregatit masa de seara pentru R, tratamentul si, la culcare. 

Stiu, am fi putut face drumul Bucuresti - Elvetia cu o singura oprire dar, fiind prima iesire la drum lung cu Rares, caldura de afara si contextul epidemio-covidic am zis sa o luam incet. Deshidratarea este cel mai mare dusman al nostru. Plus ca eu aveam un bagaj imens de oboseala acumulata care, dupa 7-8h de condus isi facea simtita prezenta extrem de accentuat. De exemplu, ultima ora de condus in Austria, pana sa ajungem in Linz, a fost groaznica, am tras de mine. Drumul monoton pe autostrada, uruitul motorului la care se adauga si inactivitatea periculoasa data de pilotul automat, toti factorii acestia ma impingeau spre a ma ruga sa treaca mai repede km pana la destinatie. Mai ales ca ei dormeau in spate, nu puteam sa pun muzica si de mult se dusese si cafeaua (care oricum era apa chioara din pacate, nu ristretto cum faceam la birou de imi pocneau urechile si ma lua cu palpitatii 😁 ). 

Continuam maine (sper sa am timp) ☺